🌿 Cum transformi un cabinet Ikea într-un terariu

🌿 Cum transformi un cabinet Ikea într-un terariu

Un proiect la care m-am gândit mult în ultimii 4 ani. Ceea ce e o eternitate pentru un Berbec. 🔥♈️
Dar tocmai pentru că mai toată viața am luat decizii impulsive, în ultimii ani mi-am propus să analizez bine lucrurile înainte de a acționa.
 Ei bine, acum, când mă uit la terariul ăsta, știu că este rezultatul unui proces de gândire și de documentare mega amănunțit. Și totuși am făcut niște greșeli 😅

 

 

GREȘELILE

Greșeala #1:

 și cea mai mare, a fost faptul că am proiectat greșit bazinul de la baza terariului. Adică l-am făcut mult mai înalt decât ar fi trebuit, respectiv cu vreo 15 cm. Ceea ce e enorm pentru dimensiunile totale ale cabinetului (link specificații tehnice cabinet), pentru că asta m-a obligat să lucrez construcția de landscape pe bucăți.

 

(landscape = structura verticală care îmbracă trei din cei patru pereți interiori ai terariului, construcție realizată din spumă poliuretanică, decupată după uscare și îmbrăcată într-un strat de substrat și mușchi, astfel încât să simuleze baza unei păduri tropicale, cu tot ce presupune ea, de la pământ până la bucăți de lemn și roci).

Practic, am lucrat mai întâi pereții bazinului, după care fiecare dintre cele patru bucăți de sticlă care compun lateralele și spatele cabinetului. Și aici a trebuit să am grijă să nu îmbrac în spumă poliuretanică mai mult de prima treime superioară a lor, pentru că dedesubt venea peretele bazinului și, dacă „inspumam” prea mult, nu mai intra bazinul în cabinet.

Și evident că aici a apărut greșeala #2: 

pentru că, în plin proces creativ de „inspumat” poliuretanic pereții cabinetului, am spart una dintre sticle.

Era vineri, ora 4 după-amiaza, când s-a întâmplat nenorocirea. După o săptămână întreagă de măsurat / desenat / inspumat / decupat / siliconat lucruri. Totul în mijlocul livingului.

După primele secunde de sufocare mi-am revenit în simțiri, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe prietenul George de la Aquadec să-l întreb dacă are sticlă pe stoc și mă poate ajuta. 

Evident că asta însemna să pun pauză la lucru peste weekend (ceva ce mă încânta la fel de tare ca ideea de a pleca într-o drumeție pe Jepii Mici — adică absolut deloc, dar mă rog).

Noroc că omul e mai practic și a venit cu soluția de a-mi face peretele din dibond, adică din alt material. Ceea ce a fost perfect, pentru că oricum urma să colantez toți acești pereți cu colant negru pe exterior, astfel încât să nu se vadă spatele spumei poliuretanice prin sticlă.

Long story short, sâmbătă după prânz aveam peretele vieții și am putut să lucrez și în weekend. 🙌

Greșeala #3: 

asta s-a întâmplat mai degrabă pentru că am fost prost echipați. Ca să pot pune în funcțiune mașina de ceață și luminile de creștere, aveam nevoie de o gaură în „tavanul” cabinetului, prin care să treacă firele de alimentare. Gaură neproiectată din fabricație de Ikea, ceea ce a însemnat că trebuia să o dau eu, respectiv Mihai. Și pentru că nu am avut carotă de tăiat metalul (partea superioară a cabinetului fiind din metal) și ne-a fost și lene să dăm un drum până la un magazin de bricolaj, Mihai a dat gaura aia cu șurubelnița electrică și un șurub special pentru metal (nu știu cum rătăcit prin trusa de scule). 

Rezultatul a fost unul inestetic, evident. 

Mă rog, l-am mascat cu niște colant negru și oricum e într-o zonă ascunsă de televizorul care stă pe cabinet, dar EU ȘTIU că e acolo și mă roade pe scoarța cerebrală. Next time I’ll know better.

PS: un tocător a decedat în timpul procesului de găurire. RIP

Greșeala #4:

Pentru un efect dramatic și un plus de umiditate, am vrut să montez în terariu și o mașină de ceață. 

Zis și făcut: gândit poziționare (pentru că mașina de ceață trebuie pusă într-un recipient cu apă, poziționat la baza terariului și mascat în landscape-ul orizontal, evident), măsurat, trecut firul prin spumă poliuretanică și prin gaura vieții din tavanul cabinetului, mascat ulterior tot setup-ul în landscape etc.

Și în final s-a dovedit a fi mult zgomot pentru nimic, deoarece puterea mașinii de ceață este remarcabil de vecină cu inutilul în raport cu volumetria aerului din interior. Adică face nițică ceață acolo, în jurul recipientului, și atât. Mă gândesc serios să-i tai firul și să o scot — n-am ajuns încă la o concluzie finală, dar probabil că asta voi face într-un final.


 

 

Și ca să concluzionez capitolul „Greșeli”: n-au fost multe, n-au fost tragice, dar dacă nu le făceam, viața mea era mult mai ușoară și timpul efectiv de realizare ar fi fost semnificativ mai mic. Și, overall, procesul mai simplu. 

Dar e bine că le-am făcut, pentru că data viitoare voi ști la ce să fiu atentă.

 

 


🛠️ Procesul de transformare


Deci, ați înțeles:

  • Am demontat cabinetul.

  • Am îmbrăcat în spumă poliuretanică cei trei (din patru — pe cel de-al patrulea, cel din fața terariului, l-am lăsat, evident, transparent) pereți verticali ai bazinului. Am montat în spumă lemnele, precum și niște ghivece, în spațiile create urmând să plantez ulterior plantele.

  • Am colantat pe exterior sticlele de la cei trei pereți ai cabinetului.
     3bis: am spart un perete lateral → l-am înlocuit cu dibond → inspumat → decupat.

  • Am îmbrăcat în spumă poliuretanică cei trei (din patru — pe cel din fața cabinetului, compus din cele două uși de sticlă, l-am lăsat, evident, transparent) pereți verticali ai cabinetului, dar doar treimea superioară a lor. Și am montat în spumă câteva bucăți de lemn, care urmau să fie suport ulterior pentru plante.

  •  Am lăsat spuma poliuretanică la uscat, după care am început să o decupez cu cutterul, astfel încât să simulez un perete vertical de pădure.

  • Am scos ghivecele de plastic din forme și am modelat formele rămase, realizate din spuma poliuretanică întărită.

  • Am îmbrăcat toată spuma poliuretanică rămasă într-un coating generos de adeziv, peste care am presat ulterior un strat și mai generos de cocoa peat, și am lăsat totul la uscat.

  • Odată create toate piesele, am început să asamblez puzzle-ul :) adică am poziționat bazinul la baza cabinetului și am început să-l reconstruiesc în jurul bazinului. Odată montați pereții din jurul lui și tavanul, am completat cu spumă zonele de îmbinare. Spumă pe care ulterior am decupat-o, am uns-o cu adeziv și am presat stratul de cocoa peat.

  • Am aspirat toate resturile de spumă poliuretanică și cocoa peat din bazin, după care l-am curățat bine cu o lavetă și spirt.


 

 

🌱 Substratul


Am pus un strat generos de Stratum (aprox. 5 cm înălțime — a intrat un pachet de 20 litri), pe post de strat de drenaj. Ceea ce, ca să fim corecți, este oricum un termen greșit, pentru că în realitate el funcționează ca strat absorbant la baza substratului, și asta doar dacă ai grijă cu apa și nu torni prea mult, încât să-i depășești nivelul. Din fericire, peretele bazinului este transparent și pot să văd gradul de hidratare al substratului și nivelul de apă de la bază, acolo unde este stratul de Stratum.

(Stratum = un substrat format din sol vulcanic poros, folosit inițial pentru plante de acvariu. Datorită faptului că este bogat în nutrienți, a devenit foarte popular printre plant collectors, fiind utilizat adesea și pentru propagarea plantelor, deoarece favorizează dezvoltarea rapidă și sănătoasă a rădăcinilor.)


Peste Stratum am turnat un strat de mix pentru aroide, pregătit in-house din cocoa peat, perlit, bark, niște pumice, vermiculit, vreo 5 litri de Stratum, niște leca, mușchi și am poziționat pietrele.


Una dintre pietre are și un rol funcțional, nu doar estetic — este o piatră Sansibar de acvariu, care are multiple găuri pe care le-am umplut cu mușchi, în care am pus diverse cuttings.

Pentru udare am folosit apă fiartă și răcită, în care am adăugat apă oxigenată (raport 1/10). După ce am hidratat bine tot, am băgat în terariu și un higrometru cu termometru, astfel încât să pot verifica tot timpul acești parametri.


 

 

🌿 Marele moment: Plantarea


Mențiune importantă — am ales să amplasez plantele în terariu fără să le scot din ghivecele în care se aflau.
 Așa am un flow de lucru infinit mai ușor, dacă e să se degradeze vreuna dintre ele și trebuie să-i verific rădăcinile.

 

Pentru că sunt cel mai mare fan în viață al speciilor de plante shingles, am început să populez terariul cu ele.

(Shingles = plante tropicale epifite, care se prind cu rădăcinile aeriene de suprafețele verticale pe care cresc. Spațiul internodal de pe tulpini este foarte mic și dă impresia că frunzele ies una dintr-alta.)

Plantele:

  • 3 specii de Marcgravia — sintenisii, umbellata, El Coca

  • 6 specii de Rhaphidophora — puberula variegata, korthalsii variegata, tenuis silver, cryptantha, tenuis, hayi

  • câteva cuttings de Pothos scandens

  • 2 exemplare de Syngonium erythrophyllum (forma botanică)

  • 2 specii de Anthurium — polyschistum și papillilaminum

  • câteva cuttings de Philodendron Burle Marx Fantasy

  • 6 specii de Begonia — sp. Daun Hitam, sp. Sumatra, sp. Julau, amphioxus, brevirimosa, darthvaderiana × amphioxus

  • 5 specii de Piper — sp. Ecuador, sp. Indonesia, argyrites, crocatum, parmatum

  • un Biophytum (care n-a reușit să se adapteze și a decedat între timp. RIP)

  • o orhidee de pământ (Ludisia discolor)

  • un cutting de Monstera obliqua Peru

  • o Dischidia (cea montată în cochilie de melc, luată acum un an dintr-un garden center și ne scoasă niciodată din setup-ul inițial)

  • o orhidee de vanilie — Vanilla planifolia

Am îmbrăcat în mușchi umed bazele plantelor și am udat generos atât pereții verticali, cât și substratul de la bază. 

Am folosit și ce sphagnum viu mai aveam, precum și niște petice de mușchi adunat din pădurea de la Băneasa (ăsta din urmă nu s-a aclimatizat prea bine, dar perseverez :))


 

 

Primele săptămâni:


În prima săptămână a apărut, complet previzibil, mucegaiul. Este ceea ce specialiștii numesc „mucegai de terariu” — apare în primele trei-patru săptămâni de la realizarea terariului și dispare pe măsură ce se formează ecosistemul și se colonizează cu colembole (niște insecte mici-mici, care trăiesc în substrat și se hrănesc cu fungi și diverse resturi vegetale. Nişte sanitari, practic).

 

Evident că nu am avut răbdare să aștept trei săptămâni, așa că am curățat florile de mucegai prin pulverizare cu apă oxigenată și, în aproximativ o săptămână, am scăpat complet de el.



 

 

6 săptămâni mai târziu…

 

A trecut fix o lună și jumătate de când l-am finalizat și, deși sunt cam toate plante care o duc excelent în terariu, în umiditate 97–98%, cu puține excepții am trecut printr-un proces destul de complicat de adaptare.
Unele dintre ele și-au pierdut din frunze, ba chiar la vreo doi Piperi s-au rootat vârfurile, dar cu excepția Biophytumului, toate s-au aclimatizat și au dat frunze și vârfuri de creștere noi (inclusiv Piperii avariați).

Cele mai noi frunze, formate complet în terariu, sunt remarcabil mai mari decât precedentele — probabil că la asta ajută și faptul că multe dintre ele deja s-au prins cu rădăcinile aeriene de ce au întâlnit în drum (perete vertical / lemne / substrat).
 Rădăcini aeriene care-s efectiv poezie, de cât de mari, grăsuțe, păroase și sănătoase sunt ❤️

Și da, pentru că am plantat atât de multe și de variate specii de plante, în esență s-a dus dracului cam orice idee de design biofilic.
 Am muncit aproape două săptămâni să transform un cabinet Ikea în terariu doar ca să-l fac o altă stație de propagare.
 But I regret nothing :)

 

 

Cam asta a fost până acum, frens, promit să revin cu update-uri din vreme în vreme.
 🌿 Green fingers crossed! 🌿